Implant dentar

Stomatologia modernă permite înlocuirea dinților definitivi, care nu au putut fi salvați prin alte tratamente, cu implanturile dentare.

Ce este implantologia?

Implantologia este ramura stomatologiei care se ocupă cu rezolvarea problemelor legate de lipsa dinților sau tratarea dinților grav deteriorați cu ajutorul implanturilor dentare. Lipsa dinților este cunoscută sub numele de edentație în rândul specialiștilor din medicina dentară.

Lipsa unuia sau a mai multor dinți, indiferent de cauză, reprezintă o situație întâlnită frecvent căreia, din păcate, nu i se dă o mare importanță, dar care are consecințe serioase asupra stării de sănătate orală, generală și emoțională.

Vorbirea, masticația, scăderea stimei de sine și a calității vieții sunt doar câteva exemple care creează un puternic disconfort psihologic.

Implant Dentar Sibiu

Ce este un implant dentar?

Implantul dentar este o rădăcină artificială realizată din titan sau zirconiu, materiale 100% biocompatibile cu organismul uman. Acesta este inserat în osul maxilar sau mandibular și suplinește cu succes rolul dintelui natural, fără a afecta ceilalți dinți. Pentru a susține un implant, este nevoie de o structură osoasă adecvată și de un țesut gingival sănătos.

implanturi dentare sibiu

Un implant dentar asigură în proporție de 99% funcționalitatea și estetica dinților, conform Academiei Americane de Implantologie Dentară.

Datorită avantajelor incontestabile, implanturile dentare se pot folosi atât pentru a înlocui un singur dinte absent, cât și în cazul lipsei mai multor dinți, până la absența totală a acestora.

Implantologia a avut o evoluție spectaculoasă în ultima perioadă, astfel încât lucrările dentare pot fi executate și fixate în aceeași ședință în care are loc și inserarea implantului. Procedura se numește încărcare imediată și este posibilă doar în anumite condiții.

Inserarea implantului dentar mai poate fi asistată de tehnologia laser, care asigură un confort sporit și o vindecare mai rapidă.

Clinica Total Dent a câștigat încrederea pacienților, deoarece are în dotare tehnologie de ultimă generație, care asigură precizie în diagnostic și, alături de medici specializați, oferă soluții potrivite fiecărui caz în parte, punând la dispoziție ultimele informații din domeniul implantologiei dentare.

inserare implant dentar

Tipuri de implanturi dentare folosite în clinica Total Dent Sibiu

În clinica Total Dent, beneficiezi de implanturi dentare marca Bredent, ZIMMER și MIS.

1. Implant dentar Bredent (Germania)

Compania germană activează pe piața din România din anul 2006, dar în spate are 40 de ani de experiență în Germania în fabricarea de implanturi dentare și accesorii pentru implantologie.

Implanturile Bredent folosesc o tehnologie de ultimă generație (suprafața implantului fuzionează cu celulele osoase), materiale de cea mai bună calitate (titan pur) și au un control strict al calității procesului de fabricație.

Bredent este inventatorul unor soluții folosite acum la scară largă, cum ar fi sistemul de implanturi dentare Fast and Fixed, care pot oferi o dantură provizorie în 24 de ore persoanelor care și-au pierdut dinții.

cat costa un implant dentar sibiuÎn clinica Total Dent, folosim următoarele implanturi dentare marca Bredent:

  • BlueSKY – au un potențial osteointegrator ridicat și se recomandă atunci când implantul este inserat la nivelul osului.
  • SKY Classic – poate fi folosit atât în situații specifice și complexe care pot apărea la nivelul maxilarului și asigură suport chiar și în cazul țesuturilor moi.
  • MiniSKY – sunt mini-implanturi dentare folosite în special pentru zona laterală mandibulară. Se recomandă pacienților care suferă de resorbție osoasă în stare avansată și se remarcă prin diametrul redus.
  • WhiteSKY – datorită compoziției de zirconiu, material care imită culoarea dintelui natural, aceste implanturi oferă pacienților rezultate estetice superioare. Zirconiul este unul dintre cele mai rezistente materiale utilizate în restaurări dentare.
  • SKY Fast&Fixed – este un sistem integrat care permite extracția dintelui afectat și inserarea implantului într-o singură zi. Este o soluție avantajoasă pentru ambele părți. Specialiștii au posibilitatea de a efectua actul medical mult mai rapid și eficient, iar pacienții beneficiază de confortul de a avea dinți ficși într-o singură ședință.
  • NarrowSKY – implanturi dentare cu o construcție simplă, dar eficientă, destinate edentațiilor înguste.

Implant dentar Fast and Fixed

Sistemul Fast and Fixed este o inovație care a revoluționat domeniul stomatologiei, prin simplul fapt că le permite pacienților care și-au pierdut complet dinții să zâmbească din nou, fără complexe, cu ajutorul unor lucrări fixe, iar asta doar într-o singură zi! Sistemul este cunoscut și sub numele de „dinți ficși într-o zi”.

Sistemul Fast and Fixed are marele avantaj de a permite inserarea a 6 implanturi la maxilar și 4 implanturi la mandibulă, față de varianta clasică, în care se inserau 8-10 implanturi pe fiecare arcadă. Coroanele dentare se pot construi chiar în ziua intervenției și se pot conecta la implanturi.

Cine poate beneficia de implanturile dentare Fast and Fixed? Pacienții care și-au pierdut toți dinții, cei care poartă proteze și doresc să renunțe la ele în favoarea unor dinți ficși, precum și pacienții care sunt nevoiți să treacă prin extracții dentare și doresc o reabilitare orală rapidă și fixă.

Implantul Fast and Fixed

Avantajele implantului Fast and Fixed:

✔ dinți ficși în aproximativ 24 de ore;

✔ costuri mai mici în comparație cu procedura clasică, în care se puneau 8-10 implanturi per arcadă;

✔ procedură minim invazivă pentru pacient;

✔ fizionomia feței restabilită în timp record;

✔ redarea funcției masticatorii;

✔ lucrările dentare provizorii se fac în aceeași zi sau în ziua următoare inserării implanturilor;

✔ intervenția nu doare;

✔ pacientul își poate relua activitatea cotidiană într-un timp foarte scurt;

✔ nu mai este necesară procedura sinus lifting.

Implantul All on 4 / All on 6

Sistemele All on 4 și All on 6 presupun fixarea a 4 sau 6 implanturi de care se atașează o proteză totală sau o punte dentară cu șuruburi. Sunt proceduri recomandate pacienților cărora le lipsesc toți dinții de pe maxilar. Se creează un plan de tratament dedicat fiecărui pacient, în colaborare cu medicii experimentați.

Avantajele implanturilor dentare Bredent

  • sunt o investiție avantajoasă pe termen lung, deoarece elimină nevoia de a apela la alte proceduri medicale și necesită mai puține vizite ulterioare la cabinet;
  • pacienții pot optimiza costurile totale ale tratamentului;
  • implanturile Bredent se pot folosi chiar și atunci când structura osoasă a pacientului a fost sever afectată;
  • sunt construite eficient, asigură osteointegrare și confort pe termen lung, mai ales datorită faptului că implanturile sunt inserate într-o singură zi;
  • procedura este rapidă, pacienții se bucură de o dantură completă și perfectă în numai o singură ședință;
  • implanturile Bredent se pot insera pe ambele arcade;
  • implanturile Bredent se pot folosi în cazul unor categorii extinse de pacienți, de la cei cu dinți fragili la cei care au suferit o pierdere totală a danturii și acum își doresc dinți ficși, ce rezistă în timp.

2. Implant dentar pret sibiuImplanturi ZIMMER (SUA)

  • Implantul 3,1 mm Eztetic ZIMMER: este soluția estetică ideală pentru spațiile anterioare înguste, cu stabilitate primară în toate tipurile de os.
  • Implantul Trabecular ZIMMER: este recomandat în special pacienților cu diferite afecțiuni medicale mai serioase: o formă avansată a bolii parodontale, infarct miocardic, diabet, osteoporoză, fumătorilor înrăiți.
  • Implantul Tapered Screw Vent (TSV) ZIMMER: este folosit de peste 20 de ani și a fost testat în timp prin numeroase studii de specialitate; este confecționat din titan de gradul 5, ales special pentru o biocompatibilitate și rezistență excelente.
  • Implantul ZIMMER Swiss Plus: este un implant din titan, premium tissue level (este realizat astfel încât să fie cu gâtul plasat la nivelul gingiei); are avantajul de a elimina cea de-a doua etapă chirurgicală (descoperirea implantului), acesta ducând la reducerea traumei pentru pacient și economisirea timpului petrecut în clinica dentară de către pacient.

3. Implanturi dentare MIS (Israel)

MIS Implants Technologies Ltd este o companie fondată în anul 1995 în Israel și oferă o gamă completă de implanturi dentare de calitate superioară.

pret implant dentarProdusele MIS sunt distribuite în peste 60 de țări din întreaga lume și începând din 2003, acestea sunt prezente și pe piața stomatologică din România.

Tipurile de implanturi dentare pe care le folosim în clinica Total Dent sunt:

  • Implantul M4 MIS: realizat dintr-un aliaj superior de titan, acoperit cu un strat fin de oxid de titan pur; are un potențial osteoconductor ridicat și este rezistent în timp.
  • Implantul SEVEN MIS: are o formă conică, asemănător rădăcinii dentare, care permite o inserare ușoară și rapidă, fără presiune la nivelul osului crestal.
  • Implantul V3 MIS: are formă triunghiulară la nivelul gâtului, ceea ce reduce stresul din zona osului înconjurător, favorizând acumularea cheagurilor de sânge, utile pentru o creștere osoasă și vindecare mai rapide.
  • Implantul C1 MIS: are conexiunea conică și asigură o legătură precisă între bontul protetic și implant, iar cele 6 poziții prezente ajută la orientarea implantului în timpul procedurii chirurgicale de inserare și la plasarea bontului protetic în poziția corectă.

Fiecare implant MIS este livrat cu o freză finală de unică folosință, potrivită pentru protocolul de frezaj.

Proceduri specifice în implantologie

În primul rând, pacientul realizează o serie de analize de laborator și radiografii recomandate de medicul implantolog în urma unui consult. Este necesară curățarea cavității bucale prin detartraj.

Ulterior, implantul dentar este inserat în os printr-o procedură chirurgicală minim invazivă. Implanturile dentare asistate laser ajută la sterilizarea zonei și contribuie la o vindecare mult mai rapidă prin ședințele de biostimulare laser. Următoarea etapă presupune fixarea coroanei după vindecarea zonei asupra căreia se intervine. După aceea, este atașat bontul protetic prin care se face legătura între implant și coroană. Coroana dentară se face prin tehnologia digitală CAD-CAM, cimentare sau înșurubare pe bont.

Avantajele laserului dentar în implantologie

✔ sângerare minimă;

✔ fără bisturiu, fără durere post-operatorie;

✔ sterilizarea zonei asupra căreia se intervine;

✔ biostimularea vindecării osului;

✔ vizualizarea câmpului chirurgical este mult îmbunătățită;

✔ țesuturile alterate sunt îndepărtate;

✔ nu este nevoie de suturi;

✔ precizie mai ridicată a intervenției;

✔ leziunea țesuturilor înconjurătoare este redusă.

De ce să alegi clinica Total Dent pentru un implant dentar?

Îți putem oferi o dantură perfectă și completă la un preț implant dentar accesibil, fără durere. În timp ce multe alte clinici folosesc metode tradiționale de a pune coroane pe implanturi, noi folosim cea mai avansată tehnologie din domeniul stomatologiei pentru a-ți asigura atât un confort fizic, cât și un confort psihologic sporit: laserul dentar, implanturi de la producători de top, tehnologia CAD-CAM pentru realizarea coroanelor dentare și a altor lucrări protetice, și nu numai. Despre cat costa un implant dentar poti afla luând legatura cu specialiştii noştri.

Cele mai frecvente întrebări despre implantul dentar

Cu siguranță ai multe întrebări despre implanturile dentare, dacă iei în considerare un astfel de tratament. Sperăm ca răspunsurile de mai jos să te ajute, iar dacă nu, programează o vizită la Total Dent și vom discuta pe larg despre toate nelămuririle tale.

Ce este osteointegrarea?

Osteointegrarea face referire la atașarea osului care va crește în jurul implantului dentar de suprafața acestuia. Dacă osteointegrarea se pierde sau nu este stabilă, implantul dentar va fi un eșec.

Ce beneficii au implanturile dentare?

Acestea îmbunătățesc sănătatea orală a pacienților, funcția masticatorie, redau funcționalitatea danturii și estetica zâmbetului. Viața socială a pacienților și încrederea lor în sine sunt cu mult îmbunătățite în urma unui astfel de tratament.

Vreau să înlocuiesc doar un singur dinte. Ce alte opțiuni mai am, în afară de implantul dentar?

Dacă dinții din jurul celui lipsă sunt în stare bună, ei pot fi folosiți drept suport pentru a construi un „pod” și a umple spațiul. Această procedură poartă numele de punte dentară și poți citi mai multe despre ea aici . Un singur dinte mai poate fi înlocuit și cu o proteză detașabilă.

Titanul este singurul material care se osteointegrează?

Nu, există mai multe astfel de materiale, însă implanturile din titan pur sunt cele mai des utilizate deoarece au o eficiență sporită, dovedită de-a lungul timpului.

Sunt alergic la titan. Mai pot beneficia de un implant dentar?

De regulă, implanturile dentare sunt realizate din titan pur, material 100% biocompatibil cu organismul uman, caz în care alergiile sunt foarte rare. Cu toate acestea, se pot alege alte materiale din care va fi realizată rădăcina artificială a dintelui sau poți opta pentru un implant fără metal. Implanturile fără metal sunt făcute din oxid de zirconiu. Avantajul implanturilor fără metal este că ceramica este albă, pe când titanul este gri.

Pot să am implanturi și la mandibulă, și la maxilar?

Da, implanturile pot fi inserate pe ambele arcade.

Bolile parodontale pot afecta implanturile dentare?

Da, acestea pot crește riscul de infecție în jurul implanturilor, motiv pentru care este esențial să fie tratate înainte de inserarea implanturilor.

Mi-am pierdut dinții din cauza bolilor parodontale. Îmi pot pune implanturi?

Da, cu siguranță, însă înainte de inserarea lor, este foarte important să fie tratată cu succes zona afectată de parodontită.

Ce este periimplantita?

Inflamația din jurul unui implant poartă numele de periimplantită. Cu un tratament corect, stabilit de către medicul specialist, aceasta se poate da înapoi.

Voi simți durere în momentul inserării unui implant dentar?

Nu, deoarece înainte de inserarea implantului este folosită o anestezie locală, datorită căreia nu vei simți durere în momentul inserării. Orice disconfort de după inserarea implantului poate fi gestionat cu ajutorul antiinflamatoarelor prescrise de medic.

Ce complicații sau riscuri pot apărea în privința implanturilor dentare?

Există câteva riscuri sau complicații de luat în seamă:

  1. Pierderea de os din jurul implantului, motiv pentru care trebuie să vii la controale regulate.
  2. Infecțiile din jurul implanturilor, care pot apărea din cauza unei igiene orale precare. Implanturile pot fi curățate de către un igienist sau medic stomatolog.
  3. Pierderea implantului, care poate surveni din diverse motive: fracturi, infecții, lipsa osteointegrării. Un implant poate fi înlocuit cu un altul.
  4. Fractura implantului, care apare destul de rar, cu precădere la pacienții care suferă de bruxism sau în cazul unei ocluzii instabile.

Voi putea mușca la fel ca cu dinții mei naturali după inserarea implantului dentar?

Da. Coroanele de pe implanturi arată și se simt foarte natural. De obicei, implantul dentar nici nu se simte, iar funcția masticatorie este redată.

Vor observa prietenii mei că mi-am făcut implant dentar?

Dacă sunt bine realizate și corect plasate, atât implanturile, cât și coroanele dentare, rezultatul este unul foarte similar cu dinții naturali. De regulă, prietenii nu au cum să-și dea seama că ai o coroană pe un implant dentar.

Programați-vă online în doar câteva secunde

urmând ca echipa noastră să vă contacteze în cel mai scurt timp posibil.