Chirurgie cu laser

Chirurgie dentara cu laser SibiuChirurgia dentară cu laser are marele avantaj de a fi mult mai ușor de tolerată de către pacienți, fiind o metodă minim invazivă de a trata afecțiunile dentare mai serioase.

Până nu demult, pacienții se temeau de bisturiu, freză și turbină, atât din pricina zgomotului, cât și a durerii, ambele fapte stârnindu-le anxietate și disconfort la gândul că trebuie să meargă la stomatolog. Din fericire, laserul stomatologic a transformat complet chirurgia orală: operația nu doare sau doare puțin, „tăietura” este foarte fină și precisă, firele de sutură sunt folosite foarte rar, sângerarea s-a redus sau a dispărut complet, inflamația țesuturilor afectate și a celor din imediata apropiere s-a redus semnificativ, iar infecțiile postoperatorii sunt aproape excluse, pentru că laserul dezinfectează țesuturile în zona de intervenție. În aceste condiții, unul dintre cele mai importante beneficii ale pacienților este perioada de vindecare foarte scurtă, prin comparație cu operațiile clasice.

Mai putem adăuga: confort fizic și psihic ridicat pentru pacienți, economie de timp, atât pentru medici cât și pentru pacienți.

 

Chirurgia laser – cea mai precisă și eficientă metodă de chirurgie disponibilă în stomatologie.

tratamente laser stomatologie sibiuÎn clinica Total Dent, efectuăm proceduri de chirurgie dentară cu laserul in Sibiu. Dispunem de 2 lasere stomatologice performante: Waterlase iPlus 2.0 și EPIC™ X, cu ajutorul cărora putem oferi pacienților tratamente stomatologice cu laser și operații chirurgicale cu o durată mai scurtă, mai confortabile și cu o recuperare mult mai rapidă. Aceste lasere ne ajută să acționăm atât la nivelul țesuturilor moi (gingie, mucoasă), cât și a celor dure (dentină, smalț, os).

Ce este chirurgia orală?

Chirurgia orală se referă la tratamentul operator al unor traumatisme, afecțiuni sau defecte funcționale și/sau estetice apărute la nivelul cavității orale, dinților și maxilarelor.

De ce să alegi chirurgia cu laser?

Chirurgia dentară cu laser este cea mai eficientă și precisă metodă de chirurgie din sfera stomatologiei.

Principalele sale avantaje sunt: perioadă de vindecare foarte scurtă, risc redus de complicații postoperatorii, sângerare minimă sau absentă, dispariția durerii și a edemului (în cele mai multe cazuri), confort fizic și psihic sporit.

Ce intervenții chirurgicale se pot face cu laserul?

Există mai multe tipuri de intervenții chirurgicale care se pot efectua cu laserul stomatologic. Iată o scurtă clasificare a lor:

1. Intervenții de chirurgie dento-alveolară

  • extracții dentare;
  • extracția molarilor de minte și a caninilor;
  • rezecții apicale;
  • amputații;
  • premolarizări.

2. Intervenții chirurgicale necesare pentru inserarea de implanturi dentare

  • reconstituiri osoase tridimensionale cu materiale de adiție osoasă;
  • inserarea implanturilor dentare;
  • descoperirea implanturilor dentare cu laser;
  • operații de sinus-lifting.

3. Intervenții chirurgicale asupra părților moi gingivale

  • gingivo-alveoloplastii;
  • electrocauterizări;
  • frenoplastii și frenectomii;
  • augmentarea volumului părților moi;
  • operații cu lambou;
  • adiții osoase orizontale și verticale;
  • gingivectomii;
  • chiuretajul laser al pungilor parodontale.
extracti dentare
augumentare osoasa
tratamente stomatologice cu laser sibiu

Ce sunt extracțiile dentare?

Extracția dentară este o manoperă stomatologică prin care se îndepărtează un dinte de la nivelul arcadei dentare. Medicii stomatologi apelează la această procedură atunci când nu mai pot aplica niciun alt tratament care ar putea salva dintele afectat.

Odontectomia este un tip de extracție dentară care se efectuează atunci când dintele este inclus în osul alveolar și se referă cu precădere la măselele de minte.

Ce este augmentarea osoasă?

Cunoscută și ca operația de adiție osoasă, este o procedură de chirurgie dentară prin care este reconstruit osul pierdut/atrofiat, de obicei în urma unor extracții dentare mai vechi. Este o operație care se face înaintea inserării implanturilor dentare, pentru a asigura stabilitate primară și o bună fixare și osteointegrare a acestora. Adiția de os se poate realiza prin mai multe metode și cu diferite tipuri de materiale de adiție, în funcție de cantitatea de os ce trebuie reconstituită.

Ce presupune inserarea implantului?

Implantul dentar este, de fapt, o rădăcină artificială confecționată din titan, care servește drept suport pentru o lucrare dentară. Fixarea lui în os presupune, în majoritatea cazurilor, diverse incizii ale gingiilor. În mod obișnuit, după operație urmează o perioadă variabilă, de câteva luni, în care implantul se ancorează și se integrează în osul maxilar. Când legăturile sunt suficient de puternice, pe această rădăcină artificială se inserează un bont și o coroană dentară, astfel încât este înlocuit dintele lipsă.

Implantologia a avut o evoluție spectaculoasă în ultima perioadă, astfel încât bontul și lucrările dentare sunt fixate în aceeași zi cu implantul. Procedura se numește „încărcare imediată” și este posibilă datorită utilizării laserului stomatologic și a tehnologiei inovative Cerec 3D CAD/CAM.

Ce este rezecția apicală?

Este o operație prin care se îndepărtează vârful bolnav al rădăcinii unui dinte. Procedura este necesară pentru a evita extracția, în cazul unei infecții care a produs un țesut de granulație sau a unei rădăcini fracturate.

O operație de rezecție apicală reușită va prelungi viața dintelui asupra căruia s-a intervenit și pacientul va evita complicații și tratamente viitoare complexe, dintele asupra căruia s-a intervenit păstrându-și funcționalitatea în continuare.

Operația de rezecție apicală se desfășoară sub anestezie locală și durează între 1 și 2 ore, în funcție de dintele asupra căruia se intervine (incisiv sau molar).

Ce este chistectomia?

Aceasta reprezintă manopera chirurgicală prin care medicul extirpează un chist. Chistul este o cavitate dezvoltată patologic, ce are în interior un conținut lichid, bacterian și este limitat parțial sau total de o membrană.

Cel mai adesea, în cabinetul stomatologic se întâlnește chistul apărut la nivelul rădăcinii dintelui, care ia naștere în urma dezvoltării unei carii dentare ce a ajuns la nerv, bacteriilor distrugând nervul. Infecția se extinde până la vârful rădăcinii, unde începe să se formeze chistul.

Prin chistectomie, se realizează o incizie la nivelul gingiei, pentru a putea extirpa conținutul chistului și membrana sa, astfel încât infecția dentară să poată fi tratată corespunzător. Folosind laserul stomatologic, nu mai este necesară extirparea chirurgicală a granuloamelor și a chisturilor, căci raza laser sterilizează canalul radicular și elimină atât bacteriile, cât și infecția din zonă, urmând apoi ca osul să se remineralizeze în decurs de câteva luni.

Ce este frenectomia?

Frenul este o porțiune de țesut conjunctiv care leagă buza superioară, cea inferioară și limba de gingia din apropiere. În unele cazuri, aceste frenuri sunt foarte groase sau prea jos inserate, astfel încât pot da naștere la diverse tulburări.

Frenectomia este procedura chirurgicală prin care aceste frenuri sunt secționate și repoziționate, la nevoie, acolo unde ar trebui să se afle în mod normal. La clinica Total Dent, frenectomiile se realizează cu ajutorul laserului dentar, ceea ce face ca procedura să fie mult mai simplă comparativ cu cea clasică, cu sângerare minimă sau fără sângerare și într-un timp foarte scurt, reducând atât disconfortul pacientului, cât și durerea postoperatorie.

Ce este operația de sinus lifting?

Sinus lifting este o intervenție chirurgicală de adiție de os pentru maxilarul superior, necesară atunci când unul sau mai mulți dinți lipsesc din zona molarilor și premolarilor. Este asigurată o cantitate de os suficientă pentru a suporta un viitor implant dentar, dacă pacientul își dorește acest lucru.

Chirurgia dentară cu laser oferă rezultate sigure și de înaltă calitate, efectele pentru pacienți fiind benefice și pe termen lung. Total Dent din Sibiu dispune de o echipă de medici profesioniști, care se specializează constant în a oferi tratamente stomatologice cu laserul confortabile pentru pacienți. Echipamentele tehnologice de ultimă generație și laserele dentare de care dispunem asigură rezultate vizibile încă de la primele consultații.

Programați-vă online în doar câteva secunde

urmând ca echipa noastră să vă contacteze în cel mai scurt timp posibil.